Ce este și semnifică termenul ”Ping” și cum afectează viteza internetul
Dacă navigați destul de mult pe internet sau vă place să vă jucați online, cu siguranță ați întâlnit termenul „ping”. Probabil se cunoaște faptul că, cu cât este mai scăzut ping-ul, cu atât este mai bună conexiunea. În acest articol vom explica ce este cu adevărat termenul ”ping”.
Ce face Ping-ul?
Încearcă să realizeze două lucruri. În primul rând, verifică dacă computerul sau serverul pot gestiona comunicațiile. În al doilea rând, măsoară durata primirii unui răspuns.
De unde provine denumirea de ping?
Există câteva teorii cum că „ping” este de fapt un acronim, unii spun că este vorba despre „Packet Internet sau Inter-Network Groper„. Majoritatea susțin că numele provine de la sunetul pe care sonarul unui submarin îl produce atunci când detectează o altă navă. Acesta este o teorie bună, deoarece oferă o scurtă explicație a modului în care ping-ul funcționează în lumea computerelor.
Verificarea timpului de răspuns
Dacă computerul dvs. este conectat la server, un test de ping vă poate spune cât de rapidă este conexiunea. Acest lucru este măsurat în milisecunde, motiv pentru care ping-ul afișează viteza în „ms”. Cu cât este mai mic acest număr, cu atât comunicările sunt mai rapide.
Acest lucru este deosebit de util în jocurile video în care fiecare jucător este conectat la un server central. Server-ul stochează toate informațiile despre jocul curent și îi spune jucătorilor ce se întâmplă. Jucătorii răspund spunând server-ului ce mișcări ar dori să facă.
Dacă ping-ul este prea mare, computerul dvs. va pierde timp pentru a trimite și a primi informații de la server. Asta înseamnă că jucătorul nu va transmite mișcările înaintea celorlalți jucători și va vedea lucrurile ce urmează să se întâmple mai târziu decât ceilalți jucători. Aceasta creează apoi o stare nedorită a jocului în care jucătorii cu ping-uri mari nu pot reacționa la fel de repede ca ceilalți jucători.
Acum știți ce este un ping și de ce este important în rețelele de calculatoare.